SPORT

JOC SPECTACULOS – CS Minaur a învins, cu stil, CSM Focșani și a urcat pe locul 2

Publicat cu

pe

CS Minaur a obținut o victorie clară în etapa a 24-a a Ligii Zimbrilor. În urma succesului de pe teren propriu cu CSM Focșani, băimărenii au urcat pe locul 2 în clasament, cu două etape înainte de finalul campionatului.

În meciul disputat azi în sala polivalentă „Lascăr Pană”, Minaur a jucat foarte spectaculos. Au fost goluri marcate în poarta goală de la propriul semicerc, cu efect, cu aruncări la vinclu sau în urma unor „aeriene”. „Cireașa de pe tort” a fost pusă de Milan Kotrc cu o finalizare de excepție pe contraatac. A contat foarte mult și revenirea pe teren a lui Călin Căbuț, aflat la una din ultimele apariții în fața propriilor suporteri, înainte de plecarea la CSM Constanța, care a dat „culoare” atacului băimărean.

Oaspeții au avut doar vreo șase minute de joc bun, la finalul primei reprize, când au revenit de la 14-7, la 15-13.

Minaur este la mâna ei în continuare și, pentru a termina pe locul 2, trebuie să învingă în daplasare Steaua și acasă CSM Oradea, în condițiile în care, foarte probabil, CSM Constanța va câștiga în deplasate cu Poli Timișoara și acasă cu CSM odorheiu Secuiesc.

CS Minaur – CSM Focșani 34-24 (16-13)

CS Minaur: Buzogany (11 intervenții, a apărat și un 7m), Sîncu (2 intervenții) – R. Nagy 1/1, Teca, Vujovic 5/9, Căbuț 7 (1 din 7m)/9, Kotrc 4/5, Kozakevych 0/1, Cip 1/1, Ratkovic 1/1, E. Pop 1 (din 7m)/2, Vujic 1/2, Da Silva 4/8, Fotache 1/1, Bera 5/7, Mănescu 3 (1 din 7m)/3. Antrenor: Alexandru Sabou.

CSM Focșani: Marocico (5 intervenții, a apărat și un 7m, 2 goluri), Cloșcă (o intervenție), C. Rusu – Ragea, Kritikos 6/12, Rață 1/2, Pavlov, Miroiu 3/6, Crnoglavac 7 (1 din 7m)/14, Popovici, Hrimiuc 1/1, M. Mocanu, Marijanac 1 (din 7m)/3, Roșu 2/3, Eros, Makrishin 1/3. Antrenor: Dalibor Cutura.

Aruncări de la 7m: 4-3, transformate 3-2. Au ratat: Căbuț/Crnoglavac. Minute de eliminare: 14-8. Ragea (CSM Focșani) a văzut cartonașul roșu, în min. 22, după ce a primit trei eliminări de două minute.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version