Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Medicină legală. Ministerul Sănătății pregătește niște schimbări

Publicat cu

pe

La acte normative în transparență Ministerul Sănătății propune o Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. Potrivit Notei de Fundamentare la acest proiect de lege, „cu sprijinul Comisiei de medicină legală a Ministerului Sănătății s-a efectuat o analiză detaliată asupra competențelor profesionale medico-legale raportat la solicitările formulate în decursul anilor de către organele judiciare, pe nivele de competență, rezultatele acestora fiind utilizate la elaborarea modificărilor propuse prin prezentul proiect”.

„În scopul respectării prevederilor Codului de procedură penală şi pentru alinierea la contextul internațional, propunem prin acest proiect disjuncția între expertul medico-legal din instituțiile publice și expertul medico-legal independent, cu stabilirea competențelor și atribuțiilor profesionale ale expertului medico-legal independent, care are libertatea de a se organiza administrativ, în limita competențelor profesionale, a fost propusă includerea unui reprezentant în Consiliul Superior de Medicină Legală pentru o integrare profesională și pentru a se crea posibilitatea unei eficiențe crescute a activităților.

Se propune trecerea Serviciilor de medicină legală în structura spitalelor județene și cu coordonarea metodologică a Ministerului Sănătății, cu păstrarea patrimoniului și dând posibilitatea de finanțare de către Consiliile Județene și/sau Consiliile locale, ca expresie a implicării comunităților locale și ca răspuns la nevoile acestora în cazuri grave, cum sunt consumul de droguri, delincvența juvenilă, abuzul sexual, a cărui creștere este alarmantă mai ales în cazul minorilor. La nivel national, analizele și rapoartele satistice efectuate în ultimii ani au demonstrat creșterea continuă a consumului de droguri, unul din efecte fiind creșterea solicitărilor organelor judiciare pentru efectuarea analizelor toxicologice. Astfel, Ministerul Sănătății a desfășurat activități în vederea dotării structurilor de medicină legală (servicii de medicină legală județene) cu echipamente de specialitate și aparatură pentru determinarea drogurilor dar și în vederea suplimentării resursei umane în acest domeniu. Dotarea structurilor de medicină legală cu echipamente și aparatură specifică este o activitate care este necesar a fi continuată, inclusiv cu sprijinul autorităților locale”.

În opinia Ministerului Sănătății, este necesară „extinderea ariei investigațiior complementare, inclusiv cele genetice, la identificările judiciare, în funcție de dotările instituției medico-legale și de resursa de personal calificat. Proiectul oferă acces și la alte tipuri de examinări, ca urmare a faptului că există situații în care pentru efectuarea expertizei medico-legale sunt necesare explorări complementare care nu pot fi efectuate numai la nivelul sistemului medico-legal, uneori ele necesitând colaborări cu alte institute/instituții medicale sau non-medicale, naționale sau internaționale. Propunerea are în vedere lărgirea numărului de membrii ai Comisiei Superioare de Medicină Legală pentru a permite analiza cu celeritate a cazurilor complexe adresate prin evitarea incompatibilităților între Comisiile de avizare și control și Comisiei Superioare de Medicină legală”.

„Analiza situației încasărilor contravalorii prestațiilor medico-legale efectuate la nivelul instituțiilor medico-legale relevă întârzieri de plată peste intervalul reglementat, prevăzut de legislația în vigoare, fapt ce are ca rezultat imposibilitatea aprovizionării structurilor medico legale cu reactivi, resurse material sau aparatură specific. Astfel, prin proiectul de modificare și completare a OG nr.1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală se propune introducerea posibilității de efectuare a plăților pentru prestațiile medico-legale, de către părți, inclusiv de către instituțiile publice care au solicitat lucrări medico-legale, respectiv: Ministerul Justiției, Ministerul Public și Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, expertizele medico-legale, investigațiile toxicologice și alte lucrări, pot fi elaborate în timp, fără să existe întârzieri datorate lipsei resurselor materiale sau de reactivi și aparatură.

Măsura se impune ca o necesitate pentru perioada următoare, avându-se în vedere că întârzierile la plata lucrărilor medico-legale determină apariția unor consecințe negative, chiar pierderea sau suspendarea unor drepturi, cum este dreptul de a conduce un autovehicul. Prin plata de către părți a contravalorii prestațiilor efectuate de instituțiile medico-legale se scurtează intervalul de timp în care se desfășoară procedurile judiciare și astfel se soluționează cu celeritate cauzele, împlinind un deziderat social”, subliniază Ministerul Sănătății.

FOTO weradio.ro

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate