În cadrul activităților festive prilejuite de sărbătorirea a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a avut loc și ceremonialul de premiere a jandarmilor care s-au remarcat în plan profesional prin merite deosebite.
Marea surpriză a acestui an a fost că distincția a fost conferită, în premieră, unei femei, plutonier adjutant Andrada Văideanu, încadrată la Detașamentul Mobil Baia Mare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
“Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”, a mărturisit Andrada Văideanu după primirea distincției.
„Andrada a fost recompensată pentru contribuția majoră pe care și-a adus-o în luna martie, când, în cadrul unei misiuni legate de un furt dintr-un supermarket, ajutată de intuiția feminină, a reușit să identifice un pedofil care întreținea de mai mult timp relații sexuale cu cei trei minori care îl însoțeau.
Colega noastră spune că în acest caz au ajutat-o mult experiența de peste 19 ani în domeniul ordinii publice, dar și faptul că fiind mamă a trei copii, a intuit pericolul situației.
Felicitări, Andrada, și îți mulțumim că ne reprezinți cu mândrie în rândul jandarmilor de onoare!”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Române.