Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo până în data de 28 mai, pentru toate regiunile țării.
În Maramureș, în prima parte a intervalului valorile termice se vor situa în jurul celor climatologic specifice la mijlocul lunii mai, cu medii ale maximelor de 21…23 de grade și ale minimelor de 9…12 grade, cu mici oscilații de la o zi la alta. Pentru cea de-a doua săptămână este estimat un regim termic relativ constant, cu temperaturi ușor peste mediile multianuale, respectiv 23…25 de grade ziua și 10…12 grade noaptea, mediat regional.
În primele zile ale intervalului, va ploua temporar, pe alocuri în cantități mai însemnate, iar cu precădere în vestul regiunii regimul pluviometric va fi ușor excedentar. După data de 23 mai, ploi locale se vor semnala în special în cursul după-amiezilor. Vor fi mai ale averse și se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabiltații atmosferice.