SPORT

MIHAI IOSIF (antrenor CS Minaur) – „În primul rând vreau să ridic moralul jucătorilor”

Publicat cu

pe

Mihai Iosif, noul antrenor al echipei CS Minaur a fost prezentat azi într-o conferință de presă care a avut loc la stadionul Viorel Mateianu. Tehnicianul care l-a înlocuit pe Ciprian Danciu pe banca tehnică a echipei SC Minaur vrea să scoată formația băimăreană cât mai repede din criza în care se află.

„Moralul echipei este dat de rezultate. Rolul nostru, al antrenorilor, este să încercăm să ridicăm moralul jucătorilor. Voi încerca să fac și eu acest lucru, așa cum mă pricep mai bine. Trebuie să ridicăm și nivelul echipei și în acest moment și totul depinde de noi, cei care ne aflăm în vestiar. Sunt destui jucători cu potențial la Minaur și am mare încredere în ei. Sper să urcăm în clasament”, a declarat Mihai Iosif.

Mihai Iosif va debuta pe banca tehnică a echipei băimărene mâine, 20 octombrie, când CS Minaur va juca acasă cu FC Argeș în Cupa României, de la ora 15.30.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version