Școala din comuna Fărcașa va avea un nou corp după ce Ministerul Dezvoltării a aprobat un proiect în acest sens.
”Am participat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la ședința de aprobare a unui proiect important pentru comunitatea noastră: Modernizare infrastructură școlară prin extinderea și modernizarea corpului C2 și realizarea unui corp nou la Școala Fărcașa.
Proiectul, care a primit aviz favorabil, include și amenajarea unei cantine cu sală de mese modernă, unde copiii vor putea beneficia de o masă caldă în condiții adecvate.
Valoarea totală a investiției este de 26.213.488,76 lei, fiind finanțat prin CNI. Prin realizarea acestui proiect beneficiile pe termen lung vor fi semnificative pentru întreaga comunitate. Mulțumesc tuturor celor implicați în acest demers!”, a spus Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa.
Vlad HERMAN