ADMINISTRATIE
Ministrul Agriculturii propune înfiinţarea unui comitet de monitorizare a preţurilor şi accesului produselor româneşti pe rafturile retailerilor
Publicat cu
o lună in urmape
De
Vlad HermanPreţurile alimentelor, adaosurile comerciale şi accesul produselor româneşti pe rafturile retailerilor vor fi monitorizate până la 31 decembrie 2024 de către un comitet format din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Consiliului Concurenţei şi din zona de retail şi procesare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Acesta a precizat că nu s-a renunţat la plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România, însă prin această iniţiativă de monitorizare îşi propune să rezolve problemele semnalate în piaţă privind adaosurile comerciale nejustificat de mari pentru produsele româneşti comparativ cu cele din import.
„Ieri (miercuri n.r.) am avut o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii. Am stabilit ca în perioada următoare să facem un comitet de monitorizare din care vor face parte trei reprezentanţi ai zonei de retail, trei reprezentanţi ai procesatorilor, un reprezentant al Consiliului Concurenţei şi unul din cadrul ministerului, iar grupul va fi coordonat de către mine. Pentru că în momentul de faţă avem în vigoare până la finele anului ordonanţa privind plafonarea celor două 21 de categorii de produse, vor fi monitorizate tot, până la 31 decembrie, prezenţa la raft a produselor româneşti, preţurile produselor alimentare şi adaosul comercial pentru produsele româneşti, cât şi pentru cele din import, pe toate categoriile”, a precizat Barbu.
Acesta susţine că, în cazul în care un procesator nu are acces pe rafturile retailerului, comitetul va analiza cu reprezentanţii acestuia posibilitatea listării şi va lua decizia de a pune pe raft aceste produse româneşti.
„Practic, este pentru prima oară când se realizează în acest lanţ procesator-retail-minister, un comitet care să rezolve cu adevărat problemele procesatorilor. Mai mult de atât, analizează clar orice practică comercială neloială, astfel încât să nu mai vedem aceeaşi categorie de produs adus din import, cu un adaos comercial mai mic, iar produsul din România să aibă un adaos comercial mai mare. Aceleaşi categorii trebuie să aibă acelaşi adaos comercial”, a explicat şeful MADR.
În opinia sa, prin monitorizarea făcută de acest comitet, accesul procesatorilor la raft se va face mult mai uşor.
„Toate problemele care ne veneau pe industria alimentară, toate sesizările, în loc să stăm, şi eu ca ministru şi colegii mei de la Ministerul Agriculturii, să sunăm la retailerii care nu îl primeau la raft, toate aceste probleme vor fi puse şi rezolvate în cadrul comitetului de monitorizare”, a adăugat el.
Barbu a adăugat că nu s-a renunţat „cu totul” la măsura de plafonare a adaosului comercial la toate produsele procesate, însă s-a decis ca până pe 31 decembrie să funcţioneze acest comitet de monitorizare, iar dacă va funcţiona „foarte bine”, acest mecanism va fi prelungit.
„Dacă va funcţiona foarte bine, va fi în continuare prelungit şi procesatorii vor avea acces la raft şi la un preţ corect, la fel şi consumatorii. Aceasta a fost o propunere a Ministerului Agriculturii la solicitarea procesatorilor şi a retailerilor, care ne-au spus că avem o ordonanţă care este în vigoare pe plafonarea adaosului la alimentele de bază pentru românii cu venituri mici şi medii. Am fost de acord să nu mai instituim prin act normativ, dar vom constitui un mecanism prin ordin de ministru astfel încât să rezolvăm problemele, preţurile să fie corecte la raft şi adaosurile comerciale practicate la produsele din România faţa de cele din import”, a explicat ministrul Agriculturii.
Barbu a mai spus că Ordinul prin care se va înfiinţa comitetul de monitorizare ar putea să fie finalizat vineri, iar săptămâna viitoare va avea loc prima întâlnire a acestui comitet.
„Astăzi s-a trimis solicitarea către retaileri, către procesatori, să îmi desemneze persoanele, s-a trimis la Consiliul Concurenţei, şi cum avem persoanele demarăm întocmirea Ordinului. Sper ca mâine să dăm Ordinul pentru comitetul de monitorizare, iar săptămâna viitoare să fie deja prima întâlnire. Acestea vor avea loc săptămânal. De asemenea, am solicitat atât retailerilor, cât şi procesatorilor, ca, atunci când apar în media, pe televizor, sau în anumite publicaţii informaţii care arată că anumite alimente au crescut foarte mult, să ieşim din comitet cu o justificare clară, un comunicat, astfel încât să demontăm aceste lucruri în cazul în care nu este adevărat. În cazul în care este adevărat, trebuie să explicăm exact de unde vin şi de ce vin creşterile”, a concluzionat ministrul Agriculturii.
Intenţia de plafonare a adaosului comercial la toate produsele procesate în România a stârnit reacţii contradictorii, după anunţul ministrului Agriculturii din data de 15 octombrie, măsura fiind contestată nu doar de Federaţia Romalimenta, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), ci şi de mediul de afaceri şi asociaţiile agricole.
Potrivit Romalimenta, o eventuală extindere a plafonării adaosului comercial pentru toate produsele este nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil pentru aceasta.
Pe aceeaşi linie, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a susţinut că intervenţiile de acest gen fac foarte rău pieţelor pe întregul lanţ alimentar şi vor crea dezechilibre majore pe termen lung.
Membrii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România) din sectoarele agricol şi retail au dezaprobat propunerea Ministerului Agriculturii referitoare la plafonarea adaosului comercial la produsele agricole şi alimentare precizând că ameninţă întregul lanţ valoric agroalimentar.
La rândul ei, Confederaţia Patronală Concordia a anunţat că se opune ferm proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind plafonarea adaosurilor comerciale la produsele agroalimentare, considerând că acestea sunt contrare principiilor unei economii de piaţă funcţionale şi ca atare periculoase.
EHF EURO 2024 – România, eșec cu Muntenegru. Calificarea în grupele principale se joacă
LIVE ALEGERI PARLAMENTARE – Apar primele rezultate
Elevii din Baia Mare nu mai merg la școală. Cursurile se vor face online
ALEGERI – Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Am votat pentru echilibru, pentru normalitate, pentru iubire”
SIGHETU MARMAȚIEI – Trei infracțiuni rutiere comise de un bărbat
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale