Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

MIREȘU MARE – Extinderea rețelei de canalizare din satele Lucăcești și Dănești, aproape de finalizare

Publicat cu

pe

Recepția lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare din satele Lucăcești și Dănești va avea loc în decembrie. Valoarea proiectului este de peste 4 milioane lei, cu finanţare de la Guvernul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2).

„Prin lucrările recente am îndreptat o eroare de proiectare. Acum avem pe ambele părţi ale drumului reţea de canalizare. Mulţumim specialiştilor din Ministerul Dezvoltării care au făcut posibilă rezolvarea acestei situaţii”, a declarat Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.

Actualitate

YHP Logo