Comuna Mireșu Mare a câştigat o finanţare de 10,85 milioane de lei, pentru modernizarea străzilor de interes local din comunp. Banii au fost accesași prin Programul „Anghel Saligny” al Guvernului României.
„Pentru a semna contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării şi a putea folosi suma de 10,85 milioane lei, trebuie să depunem următoarele documente:
– studiul de fezabilitate,
– devizul general al obiectivului (inclus în studiul de fezabilitate),
– certificatul de urbanism cu avizele aferente
– dovada deţinerii terenurilor pentru investiţiile cerute.
La acest moment, studiul de fezabilitate este aproape gata, iar certificatul de urbanism tocmai l-am obţinut de la Consiliul Judeţean Maramureş. După semnarea contractului de finanţare, următoarea etapă în realizarea proiectului constă în licitaţia pentru realizarea lucrărilor”, declară Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.