Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Motocicletă neînmatriculată condusă de un tânăr fără permis

Publicat cu

pe

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte, aflați în misiune în zona de responsabilitate, au oprit pentru control aseară în Poienile de Sub Munte o motocicletă condusă de un tânăr.

Nimic anormal până aici, doar că în momentul în care polițiștii de frontieră au solicitat pentru control documentele mijlocului de transport și ale conducătorului… surpriză. Tânărul în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Maramureș, a prezentat polițiștilor de frontieră actele solicitate.

„În timpul verificărilor polițiștii de frontieră au constatat că motocicleta, care nu avea plăcuțe de înmatriculare, are o capacitate cilindrică pentru care permisul de conducere al maramureșeanului nu este corespunzător. În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere cu permis necorespunzător și de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale”, anunță polițiștii de frontieră maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo