Și-a distrus viața la doar 19 ani din cauza unui gest de iresponsabilitate. Acum va ajunge după gratii, având timp destul pentru a reflecta la cele petrecute. În finalul de săptămână trecut, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, efectuând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe raza municipiului, au efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete care circula din direcția Vatra Dornei spre Suceava, moment în care conducătorul motocicletei nu a oprit și ulterior a demarat puternic, continuându-și deplasarea și încercând să se sustragă de la control.
„S-a procedat la urmărirea motocicletei pe o distanță de mai mulți km, pe strada Calea Bucovinei, urmărindu-se însă în permanență să nu se pună în pericol viața motociclistului, având în vedere riscurile asociate unui eventual derapaj. La ieșirea din Câmpulung Moldovenesc, într-o porțiune în care drumul se îngustează, s-a reușit blocarea și oprirea în condiții de siguranță a conducătorului motocicletei și imobilizarea acestuia. S-a procedat la efectuarea de verificări, ocazie cu care persoana care s-a sustras controlului a fost identificată ca fiind un tânăr de 19 ani, cu domiciliul în comuna Vama, județul Suceava. În continuare a fost utilizată aplicația EDAC, aceasta furnizând că șoferul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar pentru motocicletă aplicația a furnizat că nu este înregistrată sau înmatriculată. Având în vedere aspectele constatate conducătorul motocicletei, a fost supus testării cu aparatele etilotest și drugtest rezultatele fiind negative.
Organele de poliţie judiciară au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul 19 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art.335 alin. 1 din Codul penal şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevazută și pedepsită de art. 334 alin. 1 din Codul penal. Polițiștii au dispus reţinerea tânărului de 19 ani, acesta fiind depus la Centrul de reţinere şi arestare preventivă al I.P.J. Suceava, fiind mai apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu propunere legală”, arată IPJ Suceava.
Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru regulile de circlație încălcate de către acesta cu ocazia urmăririi în trafic, cu amenzi în valoare de 1.320 lei.
Dragoș HOJDA