Connect with us

ACTUALITATE

MUZEUL SATULUI – Târg de Sfântă Mărie organizat în Baia Mare (13-14 august)

Publicat cu

pe

Târgul de Sfântă Mărie „Dorul pâinii de acasă” va fi găzduit de Muzeul Satului Baia Mare, în zilele de 13 și 14 august. Ediția din acest an a tradiționalului târg va sta sub semnul dorului de rădăcini, de pâinea de acasă, într-o perioadă în care mulți din cei plecați în căutarea unei pâini mai bune, vin în țară.

„În ediția din acest an o vom avea alături pe Măriuca Verdeș împreună cu găzdoile din Asociația Rădăcinilor Străbune, care vor vorbi celor prezenți, dar mai ales maramureșenilor veniți acasă din țări străine, despre pâinea de acasă, despre rânduiala satului, și vor face demonstrații la cuptorul tradițional din #Satuldepedeal.
Duminică după-amiază, în ajun de mare praznic al Adormirii Maicii Domnului, va avea loc un concert de pricesne și cântece religioase „De Sfântă Mărie Mare”, pentru a cinsti cum se cuvine această mare sărbătoare.
Pe parcursul celor două zile, meșteri, artizani și producători locali își vor etala produsele pentru ca cei care trec pragul muzeului să poată achiziționa amintiri pentru cei dragi sau bunătăți de pus în cămară”, informează reprezentanții Muzeului Satului Baia Mare.

Intrarea la târg și evenimentele pregătite se face pe baza unui bilet în valoare de 5 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate