ACTUALITATE

MUZICĂ – Metallica anunţă un nou turneu şi album în 2023

Publicat cu

pe

Viitorul turneu european şi nord-american al formaţiei Metallica, care va promova noul album „72 Seasons”, va începe în aprilie 2023 în Amsterdam şi se va încheia în Ciudad de Mexico, în septembrie 2024, unde muzicienii vor susţine patru concerte, scrie agenţia efe.

Potrivit site-ului formaţiei, pe 14 aprilie 2023 va fi lansat noul disc cu 12 melodii, al 12-lea album de studio din carieră, care apare la şase ani de la cel anterior, „Hardwired… To Self Destruct”.

Albumul este produs de Greg Fidelman împreună cu membrii formaţiei Lars Ulrich şi James Hetfield. Primul single de pe acest disc, „Lux Aeterna”, poate fi ascultat deja pe platforme digitale.

Repertoriul va fi completat de „Shadows Follow”, „Screaming Suicide”, „Sleepwalk My Life Away”, „You Must Burn!”, „Crown of Barbed Wire”, „Chasing Light”, „If Darkness Had a Son”, „Too Far Gone?”, „Room of Mirrors” şi „Inamorata”.

M72 Tour va cuprinde 18 concerte în 9 oraşe europene şi 24 de show-uri pe continentul nord-american în 12 oraşe.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version