Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

N-a mai suportat brățara electronică de supraveghere și a distrus-o

Publicat cu

pe

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, din orașul Șimleu Silvaniei, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

„Bărbatul de 47 de ani este cercetat în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, având montat un dispozitiv care permitea monitorizarea acestuia prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. În dimineața zilei de 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați de către cei din cadrul Dispeceratului SIME, cu privire la faptul că, pe numele bărbatului de 47 de ani au fost declanșate alerte de apropiere, iar acesta nu răspunde apelurilor telefonice efectuate pe telefonul asociat dispozitivului de monitorizare.

La aceeași dată, în jurul orei 23.46, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați de către cei din cadrul Dispeceratului SIME cu privire la faptul că, pe numele bărbatului în cauză a fost declanșată o nouă alertă, iar acesta nu răspunde apelurilor telefonice. Din cercetările efectuate a reieșit că bărbatul de 47 de ani ar fi distrus dispozitivul electronic de monitorizare a acestuia, prin ruperea brățării pe care dispozitivul era montat, iar ulterior l-ar fi aruncat.

Astăzi, 29 aprilie a.c., bărbatul va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vedere dispunerii măsurilor legale care se impun”, anunță IPJ Sălaj.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului de 47 de ani.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo