Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

NAIVITATE – Bărbat de 70 de ani înșelat cu 300.000 de euro

Publicat cu

pe

Polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Sibiu, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (639 de acte materiale).

„Activitățile au fost desfășurate în urma unor cercetări complexe care au vizat activitatea infracțională prin care un bărbat de 49 de ani ar fi indus și menținut în eroare, pe o perioadă de aproximativ 11 ani, un bărbat de 70 de ani, sub pretextul unor investiții financiare fictive.

Din probatoriul administrat a reieșit că persoana cercetată ar fi folosit identități false și calități mincinoase, pretinzând că este contractor al unei instituții bancare, determinând astfel persoana vătămată să efectueze, în mod repetat, plăți în scopul obținerii unor presupuse câștiguri. Aceasta ar fi solicitat sume de bani sub pretextul achitării unor „taxe” legate de transportul fondurilor rezultate din așa-zisele investiții, utilizând inclusiv apeluri telefonice mincinoase în care se prezenta un fals „robot bancar”, cu scopul de a conferi credibilitate demersurilor sale.

Astfel, persoana vătămată ar fi fost determinată să transfere, în 639 de tranșe, peste 1.400.000 de lei (aproximativ 300.000 de euro), sumă pe care persoana cercetată și-ar fi însușit-o pe nedrept”, informează Poliția Română.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Cluj pentru audieri și continuarea cercetărilor.

Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale și identificării tuturor persoanelor vătămate.

 

Actualitate

YHP Logo