Connect with us
Descarcă aplicația

TEHNOLOGIE

NASA – Oamenii nu vor reveni pe Lună mai repede de 2025

Publicat cu

pe

NASA admite, prin vocea adminstratorului Bill Nelson, că ținta de a readuce oameni pe Lună în 2024 nu este fezabilă din cauza întârzierilor acumulate de programul Artemis. Noua țintă este 2025, ceea ce înseamnă că atunci primii astronauți vor păși pe Lună pentru prima oară după 53 de ani. Bugetul pentru dezvoltarea navetei spațiale Orion pentru intervalul 2012 – 2024 a crescut de la 6,7 miliarde dolari, la 9,3 miliarde dolari.

„Bill Nelson, administratorul NASA, a explicat faptul că amânarea vine din cauza litigiului cu SpaceX care va construi lander-ul, dar și din cauza întârzierilor mari apărute în dezvoltarea navetei Orion.

Multe voci avizate au spus în ultimele luni că termenul de 2024 pentru revenirea pe Lună este imposibil de atins din cauza problemelor tehnice ce trebuie depășite, dar și din cauza pandemiei.
Primul zbor al rachetei Space Launch System împreună cu capsula Orion, dar fără oameni la bord, ar trebui să aibă loc în prima parte din 2022”, conform hotnews.ro.

În decembrie 2022 se vor împlini 50 de ani de la ultima aselenizare care a fost realizată de misiunea Apollo 17. Doar 12 astronauți au pășit pe Lună între 1969 și 1972 și NASA și-a pierdut interesul apoi, dar Luna a revenit în centrul preocupărilor agenției.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate