POLITICA

NEGOCIERI PENTRU PACE – Marea Britanie, China, SUA, Franța, Turcia, Germania, Polonia și Israel – ţările care pot să garanteze securitatea Ucrainei

Publicat cu

pe

Șeful delegaţiei ucrainene la negocierile cu Rusia, deputatul David Arahamia, a anunţat, marţi, condițiile Ucrainei privind garanțiile de securitate. De asemenea, politicianul a enumerat țările care pot acționa ca garanți ai securității ucrainene, scrie RBC.

Potrivit lui Arahamia, Ucraina vrea să vadă în postura de garanţi ai securităţii sale țările Consiliului de Securitate al ONU, printre care Marea Britanie, China, SUA, Franța, Turcia, Germania, Polonia și Israel. „Și alte țări se vor putea adera la tratat, dacă doresc” – a adăugat oficialul ucrainean. Potrivit lui David Arahamia, țările garant, similar Articolului 5 al NATO, ar urma să organizeze consultări în termen de trei zile, fiind obligate să acorde asistență Ucrainei în cazul unei agresiuni militare.

„Adică, dacă Ucraina devine ţinta unei agresiuni, avem dreptul să cerem consultări în termen de trei zile, iar, dacă acestea nu duc la nimic, atunci, țările cu statut de garant trebuie să ajute la înarmare și chiar să închidă cerul (securizarea spaţiului aerian ucrainean, n.r.)” – a explicat Arahamia, care a participat, marţi, la negocierile cu Rusia de la Istanbul.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version