Connect with us
Descarcă aplicația

TEHNOLOGIE

NEMULȚUMIRI – Un sindicat de la Samsung Electronics intenţionează să organizeze prima grevă din istoria companiei

Publicat cu

pe

Un sindicat care reprezintă câteva zeci de mii de angajaţi de la Samsung Electronics a lansat miercuri un apel la prima grevă din istoria gigantului sud-coreean din domeniul electronicii, care mult timp a fost „alergic” la sindicate, transmite AFP, informează AGERPRES.

„Nu mai putem suporta persecuţiile împotriva sindicatelor. Declarăm grevă împotriva neglijenţei companiei faţă de muncitori. Am încercat să rezolvăm problema prin dialog”, a anunţat, într-o conferinţă de presă, Sindicatul naţional de la Samsung Electronics, care reprezintă aproximativ 20% din salariaţii grupului Samsung Electronics, adică aproximativ 28.000 de persoane. De asemenea, sindicatul a acuzat conducerea companiei de „ingerinţă în lupta paşnică pe care am dus-o până în prezent”.

Samsung Electronics este nava amiral a gigantului Samsung Group, de departe cel mai important ‘chaebol’, acele conglomerate industriale familiale care domină a patra mare economie asiatică.

De la începutul anului, conducerea companiei şi sindicatele încearcă să negocieze un acord salarial, fără a reuşi însă să depăşească divergenţele.

Potrivit preşedintelui Sindicatului naţional de la Samsung Electronics, Son Woo-mok, angajaţii au acceptat majorarea salarială propusă de conducere însă cer o zi liberă suplimentară precum şi „un sistem transparent de calculare a primei de performanţă bazată pe profiturile din vânzări”.

Un responsabil al companiei a declarat că „Samsung va continua dialogul cu sindicatul, aşa cum a făcut şi până acum”.

Dacă va fi declanşată, aceasta va fi prima grevă din istoria grupului Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri şi un important producător mondial de cipuri de memorie şi semiconductori. O mare parte din istoria sa, grupul Samsung, înfiinţat în 1838, a împiedicat angajaţii să înfiinţeze sindicate, recurgând uneori la metode brutale, potrivit criticilor.

Fondatorul conglomeratului Samsung, Lee Byung-chul, decedat în 1987, ar fi jurat că nu va permite înfiinţarea de sindicate în compania sa. Potrivit unor documente interne datând din 2012 şi scoase la lumină de un deputat sud-coreean, cadrele de la Samsung ar fi primit ordinul de a controla „personalul care face probleme” şi care încearcă să înfiinţeze sindicate.

Însă, în 2019, angajaţii de la Samsung Electronics au profitat de controversele generate de un proces de corupţie în care a fost implicat vicepreşedintele companiei, Lee Jae-yong, nepotul fondatorului firmei, precum şi de faptul că un fost avocat de stânga specializat în drepturile omului, Moon Jae-in, era la acea dată preşedintele Coreei de Sud, pentru a înfiinţa primul sindicat de la Samsung.

„Faptul că 20% dintre muncitori ar putea intra în grevă ar avea un impact considerabil asupra întregii companii, în special având în vedere că în momentul actual firma trebuie să acţioneze rapid în sectorul în continuă evoluţie a semiconductorilor”, estimează Kim Dae-jong, profesor de economie la Universitatea Sejong. Potrivit acestuia „spre deosebire de Hyundai Motor, care se confruntă cu greve aproape în fiecare an, conducerea Samsung va avea dificultăţi în a gestiona situaţia deoarece nu s-a mai confruntat până acum cu o grevă”.

Sindicatul a informat că, într-o primă etapă, va declanşa o grevă de 24 de ore, în data de 7 iunie, când membrii de sindicat îşi vor lua, în mod colectiv, o zi liberă din concediu. „Asta ar putea duce la o grevă generală”, a avertizat un purtător de cuvânt al sindicatului, ceea ce ar fi prima grevă din istoria companiei.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate