Foștii mineri din Maramureș au protestat ieri în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, cerând, printre altele, demisia Guvernului. Oamenii sunt nemulțumiți că le-au scăzut pensiile.
„Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu susține proiectul de lege al PNL care ar elimina inechitățile și discriminările din sistemul public de pensii, ce îi afectează pe mineri și pe cei care au lucrat în condiții grele. Justificarea este că modificarea legii în beneficiul acestor categorii de pensionari ar risca să pună în pericol negocierile cu Comisia Europeană și jaloanele PNRR. Recent însă, Guvernul a fost penalizat de către Comisia Europeană pentru modul total nesatisfăcător în care își respectă jaloanele, iar sancțiunea a survenit ca urmare a faptului că a ignorat să ia măsuri de corecție.
Refuzul de a susține proiectul PNL nu doar că menține o nedreptate profundă pentru foștii mineri, siderurgiști și alți pensionari, dar arată și o abordare contradictorie a lui Marcel Ciolacu. Deși invocă necesitatea respectării jaloanelor PNRR, avertismentele primite deja reflectă inconstanța și lipsa de interes a acestuia față de o categorie vulnerabilă de cetățeni. Peste 800.000 de pensionari, oameni care au muncit în condiții extrem de grele, vor fi, așadar, “pedepsiți” de PSD cu blocarea pe termen lung a creșterii pensiilor, dar și de Marcel Ciolacu, care, în septembrie, declara că își asumă să rezolve această problemă. Foarte adevărat că nu a spus și când va face acest lucru”, spune Cristian Niculescu Țăgârlaș.
24news.ro