SANATATE

Noi cursuri în cadrul campaniei “Școala Mamei”, la Spitalul Județean Baia Mare

Publicat cu

pe

Spitalul, dincolo de noțiunea strictă, conform careia este locul unde pacienții sunt primiți și tratați de personalul calificat, reprezintă și locul unde oamenii sunt instruiți și supravegheați pentru a deprinde și mijloace de menținere a sănătății.

”Trăim într-o societate dinamică, iar noi oamenii trebuie să ne adaptam continuu și avem nevoie de informații corecte, necesare menținerii sănătății. Astfel “SCOALA MAMEI“ dorește să ajute comunitatea prin învățarea viitorilor părinți să se perfecționeze în utilizarea mijloacelor necesare menținerii unei sarcini sănătoase, a unui copil sănătos și implicit a unei familii fericite. Plecând de la aceste premise, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”, Baia Mare demarează o nouă campanie ce are ca scop educația viitoarelor mamici. Grupul țintă este reprezentat de viitorii părinți, cei care vor trebui să cunoască adevăratele valențe ale cuvantului COPIL, iar ghizii care-I vor conduce în această călătorie sunt specialiștii din cadrul instituției spitalicești.

Viitorii părinți sunt invitați să primească de la specialiști informații utile despre naștere, despre momentul oportun de prezentare la spital, despre problemele care pot apărea în timpul sarcinii, despre alimentația mamei în timpul sarcinii, sfaturi despre alăptare și despre adaptarea nou-născutului la viața extrauterină, dar și informații utile despre igiena nou-născutului”, a spus managerul George Alexandru Oros.

Ca de fiecare dată, cursul este gratuit și se va desfășura după cum urmează:

CICLUL II

09.05.2024 – Trimestrul I de sarcină (ora 11.30 -13.00) – Dr. Bonea Adrian;
16.05.2024 – Trimestrul II si III de sarcină (ora 11.30 – 13.00) – Dr. Rednic Mircea;
23.05.2024 – Nașterea și lăuzia ( ora 11.30 – 13.00) – Timiș Gavrilă;
06.06.2024 – Echilibrul Psiho-emoțional în sarcină și lăuzie (11.30 – 13.00) – Psiholog Tohătan Alexandra;
11.06.2024– Alăptarea ( ora 10.00) – Dr. Pîrvănoiu Margareta;
11.06.2024 – Puericultură ( 16.00) – Dr. Nițulescu Ildiko.

✅✅✅Cursurile se desfășoară între orele 11.30-13.00;
✅✅✅Cursul de Puericultură de la ora 16.00;
✅✅✅Cursul de Alăptare se desfășoară de la ora 10.00;

Locația: str. Progresului nr.17 (Policlinica nr.2), et. 1 sala 45, Baia Mare.

24NEWS

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version