Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

Noutăți privind serviciile de recuperare. Sănătatea contează

Publicat cu

pe

Din perspectiva Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș, recuperarea este una dintre nevoile majore ale persoanelor care, în urma unei boli, a unui accident sau a unei dizabilități, au nevoie de sprijin specializat pentru a-și păstra ori recâștiga cât mai mult din mobilitate, autonomie și capacitatea de a desfășura activitățile vieții de zi cu zi. Directorul CAS Maramureș, Adrian Mădăras, spune că dezvoltarea serviciilor de recuperare și apropierea lor de persoanele care au nevoie de ele trebuie privite prin prisma unui lucru foarte concret: ce poate face pacientul mâine mai bine decât poate face astăzi și câtă independență poate recâștiga prin terapie, continuitate și sprijin specializat.
„Recuperarea are un scop foarte concret: omul să poată face mai mult pentru el însuși. Fiecare mișcare recâștigată, fiecare deprindere redobândită și fiecare grad de autonomie recuperat pot schimba viața unei persoane și a familiei sale, spune Adrian Mădăras, directorul general al CAS Maramureș.
În acest context, finalizarea Centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități, de pe strada Cuza Vodă din Baia Mare, răspunde unei nevoi reale a comunității. Pentru 96 de persoane cu dizabilități, în prima etapă, acest centru va însemna acces la servicii care urmăresc recuperarea funcțională și creșterea gradului de autonomie.
Centrul dispune de spații pentru:
• kinetoterapie;
• masaj;
• consiliere psihologică;
• art-terapie;
• terapie și activități ocupaționale;
• formarea deprinderilor pentru viață independentă;
• dezvoltarea competențelor IT.
Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo