Connect with us
Descarcă aplicația

ECONOMIC

OFERTE – Cele mai bune prețuri la energie electrică după 1 iulie 2025

Publicat cu

pe

La finalul lunii iunie va expira plafonarea prevăzută în OUG 6/2025 privind prețurile la energie electrică, ceea ce înseamnă că de la 1 iulie prețurile practicate de furnizori vor crește mai mult sau mai puțin. Deși pentru majoritatea consumatorilor casnici contravaloarea facturilor va crește odată cu luna iulie, există o categorie care are posibilitatea să-și reducă facturile chiar sub nivelul actual, odată cu eliminarea plafonării. În același t

Ministerul Muncii ar trebui să vină săptămâna aceasta cu schema de ajutor pentru românii cu venituri mici. Potrivit unor surse, două scenarii sunt luate în calcul: un ajutor de 36 de lei sau unul de 72 de lei.

Începând cu 1 ianuarie 2023 și până în 31 martie 2025, prețurile la energie electrică și gaze au fost au fost plafonate, conform OUG 27/2022, iar în primăvara acestui deciz

– 0,81 kWh pentru consumatorii 100-255 kWh, dar și pentru cei cu consum 255,01-300 kWh în cazul primilor 255 kWh

– 1,3 kWh pentru consumatorii cu un consum lunar între 100,01-300 kWh, exclusiv pentru consumul de energie electrică ce depășește 255 kWh, precum și integral pentru clienții casnici al căror consum lunar este mai mare de 300 kWh/lună

De departe, de la 1 iulie, cele mai avantajoase prețuri vor fi la funizorul Hidroelectrica. Acesta, în funcție de zonă, va furniza energie la prețuri cuprinse între 1,03 lei pe kilowatt și 1,12 lei/kilowatt.

PPC, fostul ENEL, va practica începând din 1 iulie 2025 un preț fix al energiei electrice de 0,885 lei/kWh, însă prețul final facturat va conține și taxe și tarife reglementate, inclusiv TVA. Astfel, după taxe și tarife – care reprezintă apr

Compania Electrica Furnizare va oferi energie electrică la prețul de 0.82 lei, însă după adăugarea de taxe și tarife reiese un preț final cuprinse între 1,48 lei și 1,58 lei pe kWh.

După 1 iulie 2025, Engie oferă energie electrică la prețuri cuprinse între 1,2 și 1,52 lei pe kilowatt, în funcție de operatorul de distribuție.

Există numeroși alți furnizori care se încadrează cu ofertele lor între cea mai joasă și cea mai ridicată ofertă.

antena3.ro

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo