SC Drusal a anunțat oficial, prin directorul general ing. Mihai Apan, că societatea va relua, începând de mâine dimineața, 8 ianuarie, serviciul de salubrizarea menajeră la persoanele fizice din Baia Mare. Drusal a răspuns astfel afirmativ propunerii de acord făcută de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADIGIDM), pentru reluarea activității pe raza UAT Baia Mare.
Prin adresa semnată și parafată de directorul societății, SC Drusal pune și două condiții, fără a avea, deocamdată, nicio certitudine că vor fi îndeplinite. Prima este ca factura din 12.11.2021, în valoare de 1.354.032 lei să fie achitată în termen de 15 zile de Primăria Baia Mare. Cea de-a doua este ca celelalte facturi restante să fie plătite eșalonat (se va achita lunar factura scadentă în mod curent, plus cea mai veche factură restantă).
Societatea Drusal a sistat prestarea activității în 15 decembrie, după ce a invocat facturi pe anul 2021 neplătite de Primăria Baia Mare, în valoare de peste 12 milioane de lei.