Rusia a comis crime de război de amploare în Ucraina, omoruri intenţionate şi tortură, în unele cazuri obligând copiii să asiste la violarea celor dragi, pe alţii obligându-i să stea alături de cadavre.
Unele abuzuri pot fi catalogate drept crime împotriva umanităţii, însă anchetatorii ONU nu au observat un genocid în Ucraina după invazia rusă în această ţară, au declarat joi experţii Naţiunilor Unite, care recomandă totuşi continuarea studiilor pe această temă, relatează AFP şi Reuters.
„Nu am constatat că a existat un genocid în Ucraina”, a declarat Erik Mose, unul dintre cei trei comisari însărcinaţi cu ancheta, subliniind totuşi că „anumite aspecte pot ridica întrebări cu privire la această crimă”.
Relocarea copiilor ucraineni în zonele aflate sub controlul Moscovei şi în Rusia constituie o „crimă de război”, a declarat comisia de anchetatori a ONU. Aceştia acuză, de asemenea, Moscova de comiterea unor posibile „crime împotriva umanităţii” în Ucraina, prin atacarea infrastructurii energetice ucrainene şi utilizarea torturii, precizează news.ro.
„Situaţiile pe care le-a examinat cu privire la transferul şi deportarea copiilor, în interiorul Ucrainei şi, respectiv, în Federaţia Rusă, încalcă dreptul umanitar internaţional şi constituie o crimă de război”, au scris anchetatorii în primul lor raport de când Rusia şi-a lansat ofensiva în Ucraina, la 24 februarie 2022.