ACTUALITATE

OPINIE – 2 oameni din privat muncesc ca să țină 1 angajat la stat

Publicat cu

pe

Despre faptul că angajații de la privat nu primesc beneficiile pe care le primesc cei de la stat, s-a mai scris. Nu sunt tichete de vacanță, pentru că patronul e interesat mai întâi să asigure salariile angajaților. Și nu este angajat care să nu se bucure de o mărire de salariu, să fim serioși. În ziua de azi 100, 200, chiar 300 de lei sunt mai mult decât bineveniți. Mai ales când ai copii de crescut, și asta doar ca să își asigure un trai decent, nu „aroganțe”, cum spun unii.

Deputatul de București, Violeta Alexandru, trage un semnal de alarmă în acest sens și spune: „Nu e zi să nu văd un comentariu public despre ce prăpăd o să fie din 2025. Taxe noi, creșteri de TVA. Prețuri și mai mari. Plafonările nu vor ține la nesfârșit după ce au plafonat la ceva ce tot ei au mărit. Acum se abțin, deși nu le ajung banii, doar pentru că e an electoral. Nicio frământare despre cât de mult se cheltuie cu aparatul public. Execuția bugetară te îngrozește când te uiți la cheltuielile cu personalul de la stat. Minciuna (alta!) lui Ciolacu că face el reformă în sistemul public a mirosit, de la început, urât de la o poștă. N-a făcut nimic, numărul bugetarilor a crescut când țării nu i-a mers bine deloc. Lor li se adaugă para-bugetarii, angajații unor companii care se susțin cu bani de la stat sau care fac bani dintr-un ecosistem alimentat doar de stat”.

”E clar! Partidele – sistem, PSD și PNL nu vor face niciodată o reformă serioasă a aparatului public. 2 oameni din privat muncesc ca să țină 1 angajat la stat. Muncesc oamenii în privat până la epuizare ca să țină un stat nereformat pe scaune. Nu vor face pentru că membrii celor două partide sunt angajați la stat. Pe la PNL oamenii de afaceri au doar o organizație, ca cea de femei, nu e invers: marea majoritate a membrilor să vină din privat cu o simplă organizație care să reprezinte interesele angajaților la stat. Au avut toată puterea pe mână și și-au bătut joc de România, n-au făcut nimic din ce era corect de făcut. 3 angajați piloși care nu știu să facă nimic îl sfidează pe funcționarul de carieră.
Au avut toată puterea și nimic. Viața e prea scurtă ca să persistăm în greșeli. Dezmățul ne va duce în faliment. Știu că un guvern se formează dintr-o majoritate dar în viitorii ani niciunul dintre cele 2 partide – eșec nu trebuie să mai aibă puterea de decizie pentru a se schimba lucrurile în bine. Altfel, băltim”, completează Violeta Alexandru.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version