Azi noapte, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați de către o femeie de 33 de ani din Nistru, cu privire la faptul că la domiciliul său are loc un scandal. Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 45 de ani din Baia Mare, pe fondul consumului de alcool și-ar fi agresat fizic pe concubina.
„În cauză, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.