Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PĂCĂLITĂ DE GPS – O maramureșeancă a ajuns cu mașina într-o groapă, în timp ce se întorcea de la mănăstire

Publicat cu

pe

O tânără, în vârstă de 28 de ani, din județul Maramureș, a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 după ce s-a întors de la Mănăstirea Măriuș, din județul Satu Mare, și s-a împotmolit cu mașina într-o groapă. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 16.00, pe drumul comunal care face legătura dintre satul Crucișor și Mănăstirea Măriuș, conform informațiilor PresaSM.

„Un echipaj de Poliție a ajuns la fața locului și a constatat că situația este reală. Tânăra le-a spus purtătorilor de uniformă că după ce a fost la Mănăstirea Măriuș a încercat să ajungă înapoi în municipiul Baia Mare, și-a activat sistemul GPS de la mașină marca Renault, care i-a oferit o variantă mai scurtă… Cum drumul comunal nu era în cea mai bună stare, autoturismul a rămas blocat într-o groapă, iar șoferița nu l-a mai putut pune în mișcare.

Polițiștii, la rândul lor, au solicitat sprijin din partea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Crucișor care au tractat mașina până au reușit să o scoată din groapa în care a rămas împotmolită.

Tânăra le-a spus polițiștilor că nu este rănită și că nu are nevoie să fie transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale. De asemenea, autoturismul nu a suferit avarii semnificative, astfel încât tânăra și-a putut continua drumul în condiții de siguranță”, scrie PresaSM.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo