ACTUALITATE

PÂNĂ UNDE S-A AJUNS – Câine împușcat în Târgu Lăpuș

Publicat cu

pe

În data de 3 februarie, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat din Lăpuș cu privire la faptul că i-a fost rănit câinele.

„Deplasați la fața locului polițiștii au identificat apelantul, un bărbat de 32 de ani din Lăpuș, care a relatat faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi auzit un zgomot puternic, iar ulterior, ar fi observat câinele său sângerând în zona stomacului. Polițiștii au efectuat cercetare la fața locului, fiind identificat și un tânăr de 31 de ani din comună, bănuit că ar fi împușcat câinele cu un pistol de tip airsoft. Pistolul a fost ridicat în vederea efectuării expertizei”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt și a împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunilor de rănirea sau schingiuirea animalelor , faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 alin. 1 lit. e din Legea 205/2004, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept , fapte prevăzute și pedepsite de art. 342, alin. 2 și art. 343 alin. 2 din Codul Penal.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version