ACTUALITATE

PARC AUTO – 7,6 milioane de mașini la nivel național

Publicat cu

pe

Datele furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că parcul auto național avea la finalul anului trecut 7,6 milioane de autoturisme. Dintre acestea, 2,1 milioane sunt mai vechi de 20 de ani, 2,2 milioane au între 16 și 20 de ani și aproape 1,8 milioane au între 11 și 15 ani.

Doar 790.000 de mașini au o vechime cuprinsă între 5 și 10 ani, iar 690.000 au între 0 și 5 ani.

Pe lângă faptul că multe dintre mașinile mai vechi de 15 ani (6,15 milioane) poluează foarte mult mediul și sunt adevărate pericole în trafic, specialiștii auto consultați de G4Media.ro susțin că îngrijorător este procentul mașinilor mai vechi de 20 de ani care a crescut cu 22 % față de anul trecut.

„Creșterea este foarte mare de la 2020 la 2021, aproape de 22%. Adică în cifre exacte, aproape 385.000 de mașini peste 20 de ani. Statistica asta ne arată că s-au înmulțit foarte mult mașinile foarte vechi, nefiind impozitate într-un fel sau altul, fară să existe vreo taxă de mediu sau vreun timbru, sau ceva de genul asta”, a declarat pentru G4Media.ro, Dan Babu, fondatorul site-ului masinapotrivita.com.

Ministerul Mediul dă asigurări că în următorii ani va scoate din trafic mai multe rable, însa numărul acestora lasa de dorit. Ținta inclusă de România în PNRR este de a scoate din trafic 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani cu norme de poluare sub Euro 3.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version