Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PE FACEBOOK – Produse contrafăcute vândute de doi băimăreni. Poliția a intrat pe fir

Publicat cu

pe

În data de 30 mai 2024, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie ale Judeţului Maramureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au pus în executare un număr de 3 mandate de percheziţie domiciliară, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, într-un dosar având ca obiect presupusa comitere a infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de art. 102 al. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

În fapt, cercetările efectuate până în prezent au condus la suspiciunea rezonabilă că două persoane fizice, în perioada cuprinsă între 2023 şi până în prezent, au pus în circulație, respectiv au expus spre vânzare în mediul on-line, prin intermediul rețelei de socializare Facebook și au vândut, către diferite persoane fizice, diferite bunuri (parfumuri, produse cosmetice, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte), purtând mărci identice/similare cu mărci înregistrate pentru produse identice ori similare, fiind vătămate drepturile de proprietate industrială ale titularilor mărcilor (Dior, Paco Rabanne, Yves Saint Laurent, Chanel, Tom Ford, Hugo Boss, Sospiro, Allien, Lacoste, Apple, Emporio Armani, Ray-Ban, Gucci, Louis Vuitton, Burberry, Calvin Klein, Tommy Hilfiger, Nike, Adidas, Guess, Huda Beauty și altele).

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate medii de stocare a datelor informatice, care urmează a fi supuse percheziției informatice, precum și 93 bucăți recipiente parfum purtând marca Dior, Paco Rabanne, Yves Saint Laurent, Chanel, Tom Ford, Hugo Boss, Sospiro, Allien, Lacoste (și altele); 10 bucăți căști audio purtând marca Apple; 15 perechi ochelari de soare marca Tom Ford, Emporio Armani, Ray-Ban, Dior, Gucci, Louis Vuitton, Chanel; 85 bucăți obiecte de îmbrăcăminte purtând marca Burberry, Calvin Klein, Tommy Hilfiger, Nike, Adidas, Guess (și altele); 2 palete de machiaj marca Huda Beauty, în valoare totală de aproximativ 58.500 lei.

Actualitate

YHP Logo