Connect with us

POLITICA

PE ULTIMA SUTĂ DE METRI – Consiliul Județean Maramureș și municipiul Baia Mare vor primi bani de la Guvern

Publicat cu

pe

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de astăzi, peste 400 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, unităților administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost solicitate de Consiliile Județene pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, respectiv de autoritățile locale pentru acoperirea unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale, anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

„Fiecare Consiliu Județean va primi, în mod egal, suma de 6,5 milioane de lei, iar fiecare reședință de județ va primi 5 milioane de lei. Consiliul Județean Ilfov a primit o sumă totală de 11,5 milioane de lei, iar, în județul Hunedoara, atât municipiul Deva, cât și municipiul Hunedoara au beneficiat de suma de 5 milioane de lei, a adăugat ministrul, precizând că reședința de județ din Harghita a primit sprijin financiar la o alocare precedentă, astfel că suma de 5 milioane de lei a fost distribuită între celelalte localități din județ”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 105 UAT-uri primesc, până la sfârșitul anului, 476.500.000 de lei. Fondurile alocate, astăzi, prin Hotărârea Guvernului, sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.

Print Friendly, PDF & Email
Citeste mai mult
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate