Edilul a anunțat azi, pe Facebook, că pleacă spre Muntele Athos.
„Este o dorință, o chemare pe care simt că o am de mulți ani, pe care o îndeplinesc doar acum. Aici, pe Sfântul Munte, mă voi gândi și mă voi ruga pentru toți cei dragi, pentru oamenii pe care îi doresc în viața mea, pentru mine, pentru familia mea, pentru mama. Voi reflecta la ce sunt eu și nu la cine sunt. La nefericiții care mi-au făcut rău, mi-au gândit rău sau au fost forțați de alții să îmi dorească, inventeze, fabrice diverse. Mă voi ruga pentru liniștea sufletelor noastre, a lor, pentru iubire și pace”, a scris Cătălin Cherecheș.
Cătălin Cherecheș a fost condamnat într-o primă instanță la cinci ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Edilul a făcut recurs.
foto Facebook Cătălin Cherecheș