Astăzi, la sediul Penitenciarului Baia Mare a avut loc o activitate de prevenire a criminalității și de reintegrare socială a persoanelor private de libertate la care au participat 15 elevi din cadrul Liceului Tehnologic ‘’Grigore C. Moisil’’ din Târgu Lăpuș.
Elevilor li s-a prezentat unitatea de detenție, iar apoi, sub supravegherea și îndrumarea specialiștilor din cadrul sectorului reintegrare socială al penitenciarului, împreună cu personal aparținând Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J. Maramureș, aceștia au ‘’beneficiat’’ de adevărate lecții de viață, transmise direct de la sursă, de către trei persoane private de libertate.
„Imaturitatea afectivă, lipsa educației, teribilismul și anturajul nepotrivit sunt, după cum au împărtășit la unison cei trei deținuți, factorii determinanți care au înclinat balanța spre viața de dincolo de gratii. Puterea ‘’antiexemplului’’ trezește, de cele mai multe ori, în mentalul și afectivul publicului țintă, gânduri și sentimente mai profunde decât viceversa, motiv pentru care acest tip de activitate este prioritar pentru noi, având beneficii de ambele părți. Deținuții, prin împărtășirea experiențelor infracționale și a modului negativ în care acestea le-au influențat o mare parte din viață reușesc să aibă un rol proactiv față de comunitate, iar comunitatea (în cazul de față tinerii elevi) reușește să înțeleagă că realitatea bate filmul și că respectarea normelor de conviețuire socială nu este doar o obligație, ci o reală necesitate.
Suntem convinși că expriențele autentice împărtășite de către deținuți tânărului auditoriu vor avea ecoul scontat, în contextul în care, din păcate, fenomenul infracțional în rândul tinerilor tinde să fie amplificat de viteza mare de propagare a informațiilor, în special în mediul online”, transmit reprezentanții Penitenciarului Baia Mare.