Zilele trecute s-a discutat foarte mult cazul unui polițist de 25 de ani care a cerut să iasă la pensie după doar cinci ani de muncă. Subiectul a iscat numeroase discuții pe rețelele de socializare, dar și în presa centrală. Cele mai multe dintre comentarii nu erau de bine, după cum poate ați ghicit.
„În urma informaţiilor vehiculate în spaţiul public, cu privire un „pensionar special la 25 de ani – a stat 5 ani în poliţie şi a ieşit cu o pensie specială de 3.000 lei/lună”, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare este abilitat să comunice următoarele:
Până la acest moment, pentru persoana în cauză nu s-a stabilit dreptul la pensie. De asemenea, aceasta şi-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea, începând cu data de 21.02.2024. Astfel, în acest moment, dosarul de pensionare al celui în cauză se află în analiză, în vederea stabilirii dacă acesta va beneficia de pensie de invaliditate, ca urmare a clasării de către comisia medicală de expertiză „inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie în timp de pace, apt limitat la război şi încadrare în gradul III (trei) de invaliditate”.Totodată, precizăm că eventuala pensie de invaliditate nu reprezintă pensie de serviciu”, a transmis IPJ Satu Mare.
Dragoș HOJDA