IMPORTANT

PENSIONARI – Peste 4,7 milioane de pensionari, în aprilie 2024

Publicat cu

pe

În aprilie 2024, în România, numărul de pensionari înregistrați a fost de 4.748.274, în scădere cu 4.274 de persoane față de luna anterioară, conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Pensia medie s-a situat la 2.248 de lei, iar valoarea totală a drepturilor de pensie s-a ridicat la aproape 10,676 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 632.361 au avut perioade lucrate în agricultură, beneficiind de o pensie medie de 636 de lei.

Conform statisticilor CNPP, din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, 3.810.022 de persoane s-au pensionat la limita de vârstă, dintre care 2.187.782 erau femei, iar pensia medie a fost de 2.506 de lei.

În luna aprilie 2024, 4.955 de persoane au beneficiat de pensie anticipată (cu o pensie medie de 3.164 lei), 88.382 de persoane de pensie anticipată parțială (cu o pensie medie de 2.302 lei) și 393.804 de persoane de pensie de invaliditate (cu o pensie medie de 958 lei), din care 45.015 de persoane pentru gradul I de invaliditate (cu o pensie medie de 828 lei).

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version