TEHNOLOGIE

PENTRU DOLCE VITA ȘI VACANȚE – Fiat a lansat noul Topolino, o maşină electrică fără uşi

Publicat cu

pe

Cine a spus că o maşină electrică trebuie să le poată face pe toate? Să meargă şi prin zăpezi şi friguri de -30 grade Celsius, şi prin călduri toride? Să aibă spaţiu imens pentru transporturi uriaşe şi să mai fie şi rapidă, şi capabilă de autonomie mare? Italienii de la Fiat ne dau o altă perspectivă cu noul Topolino, lansându-l ca o maşină electrică fără uşi, gândită doar pentru fi condusă acolo unde spiritul de dolce vita poate fi savurat cu adevărat.

Practic, o poţi considera o maşină de vacanţă, pe care s-o închiriezi când ajungi pe o insulă, sau, dacă ai undeva o casă de vacanţă, să o parchezi acolo în garaj şi să o foloseşti când ajungi acolo. E o maşină ce iubeşte soarele, întrucât nu are uşi, ci doar nişte funii.

Dacă te întrebi cum îi permit standardele de siguranţă una ca asta, află că Fiat Topolino se clasifică oficial ca un cvadriciclu, având sub 485 kg cu tot cu baterie şi întreaga maşină. De fapt, Fiat Topolino e o versiune reinterpretată a lui Citroen Ami, şi cel mai probabil va face uz de acelaşi electromotor de 8,2 CP, atingând 45 km/h viteză maximă. Ca şi modelul francez, acesta va face uz de o baterie de 5,5 kWh, care-i va asigura o autonomie de 70 km. Deci, e perfect pentru circulaţia într-un oraş mic sau pe o insulă de vacanţă, iar 5,5 kWh îi poţi încărca uşor şi la o priză obişnuită lângă cafeneaua la care bei un espresso.
Apropo, în Franţa şi-n alte câteva ţări europene asemenea maşini pot fi conduse de la 14 ani, în unele ţări chiar fără un permis oficial.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version