De asemenea, ofițerii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar având ca obiect presupusa comitere a infracțiunii ”evaziune fiscală”, faptă prevăzută de art. 9, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 241/2005.
În fapt cercetările efectuate până în prezent au dus la suspiciunea rezonabilă că în perioada august 2022 – iunie 2023, administratorul unei societăți comerciale care derulează activitate în domeniul spălătoriilor auto ar fi omis în mod repetat înregistrarea în evidențele contabile ale societății și în alte documente legale a unor venituri realizate din activitatea de întreținere, comercializare și spălare a autovehiculelor. Prejudiciul bugetului consolidat al statului a fost estimat la aproximativ 150.000 lei.
Cu ocazia activităților procedurale desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat diferite înscrisuri contabile și extracontabile utile în probarea activității infracționale și au indisponibilizat medii de stocare IT, respectiv telefoane mobile, memory stick și alte dispozitive de stocare a datelor, ce pot constitui mijloace de probă.
Totodată au fost indisponibilizate sumele de 34.700 euro și 12.500 lei, fiind indicii că acestea provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În continuare se efectuează acte de urmărire penală în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea întregii întinderi a prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.
foto arhivă