SPORT

PERFORMANȚĂ – România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup, după 3-2 cu Ucraina

Published

on

România a obținut pentru prima dată calificarea în turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, sâmbătă, la Fernandina Beach (Florida). Decisiv a fost punctul adus la dublu de Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Înlocuind cuplul Mara Gae/Anca Todoni, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au câștigat cu 6-2, 7-6 (9/7) în fața surorilor gemene Liudmila și Nadia Kicenok, după două ore de joc.

Româncele au dominat primul set, câștigându-l cu 6-2, însă ucrainencele au revenit puternic în al doilea set, conducând cu 3-0. Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au reușit să revină și să egaleze la 3-3, apoi au salvat două mingi de set la 5-4 pentru adversare, ducând setul în tiebreak. Surorile Kicenok au condus cu 4-1 și 5-3 în tiebreak, dar româncele au egalat la 5-5 și au ratat mingi de meci la 6-5 și 7-6, înainte de a se impune în cele din urmă cu 9-7.

România a realizat o revenire spectaculoasă după ce a fost condusă cu 2-0 și acum se va alătura turneului final de la Sevilla, care va avea loc în toamnă.

Vineri, Ana Bogdan a fost învinsă de Lesia Țurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, în timp ce Jaqueline Cristian a fost întrecută de Elina Svitolina cu 6-3, 7-5.

Sâmbătă, Ana Bogdan a reușit să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3, în timp ce Jaqueline Cristian a câștigat meciul împotriva Lesiei Țurenko, cu 2-6, 6-4, 6-4.

Horia Tecău, căpitanul nejucător al echipei României, a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum și pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, a inclus în echipă pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Țurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubțeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

România și Ucraina s-au întâlnit anterior de patru ori, cu tricolorele conducând cu 3-1.

În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câștiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când a învins cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, cu România câștigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.

În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menținerea în Grupa Mondială a competiției, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version