Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Peste 20.000 de fermieri din județ au primit bani de la APIA

Publicat cu

pe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că-n perioada 16 – 29 octombrie 2024, a autorizat la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 546.172 fermieri, cu o sumă totală de 444.081.944,85 euro (2.209.456.415,10 lei).

„În conformitate cu atribuțiile ce îi revin în Campania 2024, APIA a făcut plăți până la data prezentei, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în sumă totală de 370.269.214,16 euro (1.842.200.421,21 lei) pentru un număr de 541.725 beneficiari. Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Maramureș până la data de 30.10.2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024, un număr de 22.284 fermieri, cu o sumă totală de 11.842.892,60 euro (58.922.804,02 lei). În Campania 2024, plățile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)”, precizează APIA Maramureș.

Fermierilor din județ li se reamintește că plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

„Asigurăm fermierii că vom continua efectuarea plăților aferente Campaniei 2024 în ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în cel mai scurt timp banii cuveniți”, arată APIA Maramureș.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo