ACTUALITATE

PESTE TISA – Lucrările la șantierul Podului peste Tisa avansează în ritm alert

Publicat cu

pe

Lucrările la șantierul Podului peste Tisa avansează în ritm alert, anunță președintele CJ Maramureș Ionel Bogdan. Acesta adaugă faptul că podul va fi finalizat la timp și va contribui la dezvoltarea economică a județului.

”La finalul lunii iunie, am dat ordinul administrativ de începere a lucrărilor, iar de atunci acestea avansează în mod constant pe malul românesc.

În derularea șantierului sunt momente-reper în execuția lucrărilor, iar astăzi am ajuns și la Podul de peste Tisa la un astfel de moment în care la două poduri de descărcare s-au executat cofrarea și armarea radierului. Acestea sunt operațiuni care preced turnarea betonului în fundațiile acestor poduri, situate la km 0 + 610 și km 0 + 660.

În total sunt cinci poduri de descărcare, ca obiective specifice ale acestei lucrări de mare complexitate, alături de podul propriu-zis, 1,2 km de drum nou, o intersecție tip girație, un nou punct de frontieră și o parcare.

Mi-am asumat prin ”Planul lui Bogdan” acest proiect – cel mai mare din Maramureșul ultimilor 33 de ani – și îl vom finaliza la termen. Este un obiectiv de investiții care va contribui la dezvoltarea economică a județului nostru, la intensificarea schimburilor comerciale internaționale și, implicit, la creșterea calității vieții maramureșenilor. Mulțumesc colegilor mei implicați în proiect, constructorului și CNAIR pentru munca susținută în acest proiect”, a declarat Ionel Bogdan.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version