Întâlnire cu repetiție între Știința Explorări și Dinamo București. La doar patru zile distanță de la victoria spectaculoasă pe care băimărenii au obținut-o acasă (3-2), în ultima etapă a sezonului regular, cele două echipe își vor măsura forțele din nou, în play-off. În Faza a II-a a campionatului, confruntările se dispută după sistemul cel mai bun din trei meciuri.
Prima partidă este programată joi, 9 martie, la ora 18, în sala Dinamo din capitală. Întâlnirea va fi arbitrată de Robert Toader (București) și Cristian Dumitrescu (Craiova), în timp ce observator FRV va fi Traian Marinescu (București).
Meciul 2 se va juca, în Baia Mare, în 25 martie, iar meciul 3, dacă va fi cazul, se va disputa în București, în 1 aprilie.
Celelalte trei confruntări din aceeași fază a competiției sunt:
– Steaua București – CSM Constanța (meciul 1 se joacă în 12 martie, ora 15, TVR 3);
– Arcada Galați – SCM Zalău (meciul 1 în 11 martie, ora 19);
– SCMU Craiova – Rapid București (meciul 1 în 14 martie, ora 16.30).