SPORT

PLEACĂ DE LA MINAUR – Vasile Miriuță: „Mi-am dat seama că sunt mai iubit în ţară decât la Baia Mare”

Published

on

Contestat din toate părțile după retrogradarea echipei CS Minaur în Liga 3, Vasile Miriuță a declarat că va părăsi postul de antrenor al echipei și nu va mai rămâne nici în conducerea clubului băimărean.

Anunțul a fost făcut la finalul ultimului meci de campionat pierdut sâmbătă, în deplasare, cu CSM Slatina (0-1).

”Am debutat câţiva tineri, chiar au făcut o partidă bună. Slatina, din ceea ce ştiu, avea nevoie de un egal, până la urmă a câştigat, dar eu zic că am făcut o partidă frumoasă. Nu ştiu ce va urma pentru noi, păcat pentru băieţi, nu ne-am gândit că vom promova şi vom retrograda în acelaşi an.

Nu rămân, pentru că mi-am dat seama încă o dată că sunt mai iubit în ţară decât la Baia Mare. Sincer, m-am întors acasă să fac lucruri bune, dar din păcate mi-am dat seama că este un cerc vicios, echipa a fost atacată foarte mult, îmi expiră contractul pe 31 şi voi pleca pe drumul meu, cu toate că îmi pare foarte rău că echipa a retrogradat”, a declarat Vasile Miriuţă, pentru newsflux.ro.

foto Facebook CS Minaur fotbal

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version