În baza probatoriului administrat, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate ieri de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
„Polițiștii au efectuat cele 6 percheziții domiciliare la sediul unei unități teritoriale, sediul unei societăți comerciale precum și la patru imobile, din Poienile de sub Munte, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.
În urma perchezițiilor de la locațiile vizate, au fost ridicate mai multe înscrisuri care pot servi la probarea activității infracționale și au fost executate 9 mandate de aducere”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.
Bărbatul față de care a fost dispusă măsura reținerii a fost intodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi procurorul să dispună măsuri în consecință.