Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Poliția Maramureș, sesizată de Direcția Copilului. Ce s-a întâmplat

Publicat cu

pe

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș a anunțat că s-a autosesizat ca urmare a informării primite din partea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, referitoare la situația unei minore internate în unitatea medicală, aflată într-o stare degradantă și pentru care existau suspiciuni de abuz.

„Ca urmare a acestei sesizări, reprezentanții DGASPC Maramureș au demarat de îndată evaluarea psihosocială a cazului, în conformitate cu atribuțiile legale. Au fost realizate interviuri cu minora și mama acesteia, precum și cu psihologul, asistentul social și medicul pediatru din cadrul spitalului, în vederea clarificării circumstanțelor semnalate.

Având în vedere că faptele relatate pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, DGASPC Maramureș a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, solicitând dispunerea măsurilor legale ce se impun, inclusiv emiterea unui ordin de protecție. Pentru o evaluare completă a situației, specialiștii instituției vor continua ancheta socială la domiciliul familiei, urmând să coopereze cu organele de cercetare penală în vederea clarificării tuturor aspectelor semnalate”, subliniază DGASPC Maramureș.

Cei de la instituția mai sus-amintită mai precizează că în acest moment cazul se află în etapa de evaluare, urmând ca, în funcție de concluziile anchetei psihosociale și ale celorlalte instituții abilitate, DGASPC Maramureș să dispună măsura de protecție corespunzătoare interesului superior al copilului, inclusiv posibilitatea instituirii măsurii de plasament în regim de urgență, dacă aceasta se va impune.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo