Connect with us

POLITICA

POLITICĂ – Primarul comunei Fărcașa s-a alăturat echipei liberale maramureșene

Publicat cu

pe

Unul dintre cei mai destoinici și mai performanți primari ai Maramureșului, Ioan Stegeran, edilul comunei Fărcașa, s-a alăturat echipei liberale maramureșene.

„Îi urez bun venit în echipa liberală și îl asigur de tot sprijinul nostru pentru proiectele comunității pe care o reprezintă.
Prin implicarea domnului primar Stegeran, comuna Fărcașa este astăzi una dintre cele mai dezvoltate localități din județul nostru, beneficiind de numeroase proiecte aflate în diverse stadii de implementare.
– sala nouă de Sport din Sârbi,
– blocurile ANL din Tămaia,
– extinderea și modernizarea Dispensarului medical de la Fărcașa,
– construcția unui bazin de înot,
– reabilitarea Casei de Cultură Fărcașa;
– dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga”,
– modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canal din comună,
– implementarea unor sisteme inteligente de management local,
– construcția unui sediu nou pentru primărie
Acestea sunt doar câteva din proiectele pe care le realizează executivul primăriei Fărcașa, sub conducerea domnului Ioan Stegeran.
PNL Maramureş este deschis pentru toți cei care vor să se implice în comunitate, pentru oamenii care își doresc dezvoltarea județului nostru și care își doresc să muncească pentru bunăstarea maramureșenilor, transmite Ionel Bogdan”, președintele PNL Maramureș.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate