Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PREMIERĂ MONDIALĂ – Danemarca va taxa emisiile de metan ale vacilor şi porcilor

Publicat cu

pe

Danemarca va deveni prima țară din lume care va taxa emisiile de carbon ale șeptelului, o măsură inovatoare menită să apropie țara scandinavă de obiectivul său de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2045, informează AFP.

Începând din 2030, emisiile de metan provenite din flatulența bovinelor și porcilor vor fi taxate cu 300 de coroane (40,2 euro) pentru fiecare tonă de echivalent CO2, conform Agerpres.

În 2035, această taxă va crește la 750 de coroane (aproximativ 100 de euro) pentru fiecare tonă de echivalent CO2, în urma unui acord convenit la sfârșitul lunii iunie între Guvern, o parte a opoziției și reprezentanții fermierilor, industriei și sindicatelor. Textul urmează să fie aprobat de Parlament după vacanța de vară.

Christian Fromberg, specialist în agricultură la Greenpeace, consideră că textul „oferă un motiv de speranță în contextul în care multe țări își reduc eforturile în domeniul climatic.” El a adăugat că, deși taxa pe carbon ar fi trebuit să fie mai mare și implementată mai devreme, aceasta reprezintă totuși un pas important.

Pe de altă parte, Asociația Daneză pentru o Agricultură Sustenabilă a calificat acordul drept „inutil”. Președintele Asociației, Peter Kiaer, a declarat că „este o zi tristă pentru agricultură” și și-a exprimat îngrijorarea că fermierii vor participa la un experiment incert care ar putea amenința securitatea aprovizionării alimentare. El a amintit că Noua Zeelandă a trebuit să renunțe la o propunere similară din cauza protestelor fermierilor.

Pentru a reduce impactul financiar asupra fermierilor danezi, planul autorităților de la Copenhaga prevede o deducere fiscală de 60%. Astfel, costul real pentru crescătorii de animale va fi de 120 de coroane (16 euro) pentru o tonă de echivalent CO2, urmând să crească la 300 de coroane cinci ani mai târziu.

Cu toate acestea, calculele Ministerului Danez al Economiei arată că, în urma introducerii acestei taxe, aproximativ 2.000 de locuri de muncă ar putea dispărea în sectorul creșterii animalelor până în 2035. Veniturile generate de taxă vor fi reinvestite în tranziția ecologică a sectorului agricol.

Peste 60% din suprafața Danemarcei este alocată agriculturii. În plus, pârloagărea a 140.000 de hectare ar urma să permită majorarea stocării de carbon în sol, contribuind astfel la reducerea concentrației de gaze cu efect de seră în atmosferă.

La nivel mondial, Danemarca este unul dintre principalii exportatori de carne de porc, care reprezintă aproape jumătate din exporturile agricole ale țării, potrivit Consiliului Danez pentru Agricultură și Alimentație.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate