Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Primarul unei comune din Republica Moldova, în vizită la Mireșu Mare

Publicat cu

pe

Primarul comunei Ghindești din Raionul Florești (Republica Moldova) împreună cu membri ai Consiliului Local de acolo, a vizitat comuna Mireșu Mare. O vizită care a consolidat relațiile de prietenie și colaborare.

”Gheorghe Falcă este primar în comuna Ghindești, Raionul Florești din Republica Moldova și, împreună cu membrii Consiliului Local de acolo, a onorat invitația filialei Maramureș a Asociației Comunelor din România de a vizita Maramureșul. Mireșu Mare, Săcălășeni și Rona de Jos au fost comunele gazdă ale fraților de peste Prut.

Vizita ce a avut loc în intervalul 30 octombrie – 3 noiembrie, a consolidat relațiile noastre de prietenie și colaborare, derulate de-a lungul anilor prin acțiuni comune și vizite reciproce. Am avut plăcerea de a fi ghid pentru vizita oaspeților în comuna noastră, alături de prefectul Florian Sălăjeanu și viceprimarul Gheorghe Tînc. Astfel, schimbul de bune practici în administrația locală și în accesarea fondurilor europene s-a extins pe mai multe paliere”, a spus Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.

24NewsMM

Actualitate

YHP Logo