Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

Primarul Vlad Herman: Țara Lăpușului va avea locuri de muncă suficiente, va reprezenta o atracție pentru mii de turiști

Publicat cu

pe

Primarul orașului Târgu Lăpuș, Vlad Herman, a făcut un scurt bilanț al ultimelor 12 luni. Pe parcursul anului, administrația locală a finalizat mai multe proiecte esențiale pentru comunitate: construcția grădiniței și a blocului de locuințe de pe Tecioaia, inaugurarea bazinului de înot, realizarea pasarelei peste râul Lăpuș și dotarea școlilor cu mobilier, echipamente IT și sportive moderne.

Totodată, au fost finalizate proiecte pentru Centrul Recreațional și Centrul Multifuncțional, precum și numeroase acțiuni gospodărești în oraș și satele aparținătoare, alături de susținerea activităților culturale, educative și sportive. În paralel, mai multe proiecte se află în diferite stadii de execuție.

”Acest an a trecut parcă mai repede ca niciodată… Cu siguranță, pentru comunitatea noastră a fost o perioadă a încercărilor, a nevoilor de tot felul, poate a luptelor cu noi înșine, dar și a speranței, încrederii și apropierii de cei dragi și de Dumnezeu. Mi-am ponderat energia specifică vârstei cu înțelepciunea celor mai experimentați din jurul meu, am construit echipe care să poată munci în folosul cetățenilor, am armonizat capacitățile administrative cu așteptările a 14 localități.

Cu ajutorul colegilor din cadrul primăriei și Consiliului Local, am finalizat investiții importante (grădinița și blocul de locuințe de pe Tecioaia, bazinul de înot, pasarela peste râul Lăpuș, dotarea școlilor cu mobilier nou, echipamente IT și sportive, Centrul Recreațional, Centrul Multifuncțional, numeroase activități gospodărești în oraș și satele aparținătoare, susținerea evenimentelor culturale, educative și sportive, am consolidat parteneriate cu instituții), vom realiza proiecte care se află în diferite stadii de execuție (parcul industrial, creșă cu 40 de locuri, înființarea rețelei de gaze naturale pentru Răzoare, Borcut și Cufoaia, căminul cultural și grădinița din Stoiceni, căminul cultural din Rohia, capela din Răzoare, asfaltarea tuturor drumurilor de interes local), vom implementa planuri care sunt destinate întregii regiuni (rețea de apă și canalizare pentru tot UAT-ul, Tabăra „Țara Lăpușului”, centura ocolitoare a orașului, modernizarea pieței agro-alimentare, construirea unui depozit agro-logistic, dezvoltarea sistemului medical, învățământului și turismului, amenajarea albiei râului și spațiilor de recreere si agrement), ne-am asumat măsuri care au schimbat percepții și obiceiuri.

Am păstrat o decență în ceea ce privește respectarea normelor sociale, nu am răspuns răutăților intenționate sau neintenționate și nu am transformat canalele media de comunicare în scene de prezentare a aspectelor negative care ne înconjoară. Am luptat și voi lupta pentru dezvoltarea zonei în toate sectoarele, astfel ca orice lăpușan să aibă oportunități reale și decente de a trăi aici, acasă! Țara Lăpușului va avea locuri de muncă suficiente, va reprezenta o atracție pentru mii de turiști, va fi un pol al performanțelor educative, culturale și sportive! Asta trebuie să fie definitoriu pentru un primar din ziua de astăzi: decență, optimism, viziune și muncă de echipă”, a spus primarul Vlad Herman.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo