Astăzi, 11 noiembrie, este Ziua Veteranilor, o sărbătoare de mare importanţă pentru Armata Română, iar purtarea bujorului românesc este un semn de preţuire şi recunoştinţă pentru eroii noștri.
Această floare este simbolul sacrificiului făcut de militarii Armatei Române. Armistiţiul, care a pus capăt Primului Război Mondial, a fost semnat pe 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, ora locală.
Simbolismul macului de Ziua Memoriei a început cu o poezie scrisă de un chirurg de brigadă din Primul Război Mondial. Primul Război Mondial a avut un bilanț uman mai mare decât orice conflict anterior, cu aproximativ 8,5 milioane de soldați morți din cauza rănilor sau bolilor pe câmpul de luptă. Din peisajul devastat al câmpurilor de luptă, macul roșu a crescut și, mulțumită unei poezii celebre, a devenit un puternic simbol al amintirii.
Chris McNab, autorul cărții „Cartea macului”, spune într-un fragment publicat în Independent, că floarea colorată strălucitor este, de fapt, clasificată drept buruiană, aceasta fiind cunoscută pentru persistenţă.