ACTUALITATE

PROBLEME PE CALEA FERATĂ – Trenul Sighetu Marmației – Cluj-Napoca a deraiat

Publicat cu

pe

Incident feroviar produs aseară în Maramureș. La trenul R4116, care circulă  pe relația Sighetul Marmației – Cluj Napoca, a avut loc deraierea de 2 osii a locomotivei trenului, între stațiile Bocicoi – Lunca.

„Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate, nu au fost vagoane deraiate, iar pentru continuarea călătoriei pasagerii trenului au fost transbordați cu mijloace auto.
Azi, 15 februarie, începând cu ora 02:30 s-a reluat circulația trenurilor pe segmentul feroviar Bocicoi – Valea Viselului în condiții normale de circulație.
Până la redeschiderea traficului feroviar, călătorii din trenurile care tranzitează zona afectată vor fi transbordaţi cu mijloace auto în staţiile de unde își vor putea continua călătoria cu celelalte trenuri aflate în circulaţie”, informează reprezentanții CFR Călători.

Cauzele care au generat deraierea vor fi stabilite de comisia de cercetare deplasată la fața locului.

imagine arhivă

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version